MirunaStie.net

10 temeri CIUDATE dar complet REALE ale tuturor FEMEILOR

Aşa cum am mai vorbit de multe ori până acum, femeile sunt fiinţe minunate, care ne fac viaţa mai frumoasă. Cu toate acestea, de multe ori ele pot fi extrem de greu de înţeles, fie că vorbim aici despre pasiunile lor, modul în care îşi trăiesc viaţa sau lucrurle pe care le gândesc. Temerile femeilor se încadrează şi ele la acest capitol. Există câteva lucruri de care toate femeile se tem în mod nejustificat şi care le urmăresc constant peste tot. Iată care sunt acestea.

1. Fiecărei femei i-a fost cel puţin o dată frică de faptul că, atunci când se uită la un film sau un serial în timp ce este în cadă sau este dezbrăcată în pat, o persoană străină ar putea să o urmărească prin intermediul camerei web a laptopului.

2. Atunci când se spală pe mâini în băile publice şi mai există o persoană lângă ele, se vor teme ca nu cumva cealaltă persoană să creadă că nu ştiu cum să se spele pe mâini, aşa că vor acorda mai mult timp şi atenţie modului în care îşi curăță mâinile.

3. Nu există frică mai mare decât aceea de a te ridica de jos atunci când eşti la menstruație şi a afla că toate hainele tale sunt acum pătate.

4. Având în vedere faptul că sprâncenele au devenit extrem de importante în ultimile luni, nu ar trebui să ne uimească faptul că multe femei se tem de faptul că perosana de la cosmetică va greşi accidental şi le va smulge jumătate de sprânceană.

5. Fiecare femeie îşi doreşte să fie bună la pat, însă toate au temerea ascunsă că nu sunt deloc talentate în momentele intime, însă că nimeni nu a avut până acum curaj să le spună.

6. Orice femeie cunoaşte acele câteva secunde de teamă înainte şi după închiderea uşilor metroului, trenului, autobuzului, etc., în care există riscul ca hainele lor să fie prinse între uşi.

7. Atunci când o femeie vrea să folosească o toaletă publică şi nimereşte una care este murdară sau care miroase urât, va ieşi de acolo cât de repede va putea, de teama ca celelalte femei să nu creadă că ea este cea care a făcut mizeria.

8. Atunci când îşi fac o poză sexy sau uşor provocatoare, toate femeile se tem ca nu cumva să o trimită accidental tuturor persoanelor importante din agendă.

9. Atunci când s-au grăbit să îşi epileze picioarele, femeile se vor teme ca nu cumva să fi ratat câteva zone evidente care acum sunt vizibile tuturor celor din jur.

10. Atunci când sunt singure în cabina de probă şi probează un outfit strâmt, femeile se tem ca nu cumva să rămână blocate în haine şi să nu reuşească să le desfacă singure.

Comentarii